Cuvântul isihasm vine de la termenul grecesc isihia, care înseamnă linişte, tăcere interioară. Isihasmul este una dintre cele mai directe şi pure (liberă de dogmatism ori închistări religioase) căi de a atinge iluminarea spirituală. Toţi marii sfinti ortodocşi au practicat isihasmul sau cel putin au abordat tehnicile speciale de control, transcendere a minţii ori focalizare a atenţiei în interior (pântece, inimă etc) căci dupa cum spune Sf. Grigorie Sinaitul dar şi alţii "e cu neputinţă să se mântuiască cineva fără atenţie amănunţită şi fară paza minţii".

Cartea de capătâi a isihasmului nu este Biblia ci Filocalia - o culegere a experienţelor şi învăţăturilor spirituale relatate de mari sfinţi ori discipoli ai acestora. Practica de baza a isihasmului consta din rugaciunea inimii sau a minţii. Rugaciunea inimii include mai multe etape, până la practica ei desavarşita. Stadiul suprem al acesteia fiind realizeazarea efectivă a contopirii cu Dumnezeu; transcenderea iluziei "desertaciunii" acestei lumi şi dizolvarea minţii prin identificare cu conştiinţa divină.

"Minte care se intoarce in ea insasi si mai presus de ea spre a se uni cu Dumnezeu"
Sf. Grigore Palama

In aceatsa ultima etapa nu se mai pot rosti cuvinte, rugaciunea dispare, si orice mijloc al acesteia ramane doar o traire pura inefabila lipsita de orice obiect intr-un profund extaz mistic "rapire extatica" care poate dura zile in sir. In acest stadium sunt revelate marile mistere, trairile coplesitoare "pe care nici un muritor nu le-ar banui". Adevarata realitate perceputa deja la o dimensiune unde timpul si spatial, forma, lumina si insasi actul intelegerii or al cunoasterii sunt transcese dupa cum spune si Sfantul Dionisie Areopagitul:

"Dumnezeirea nu este nici suflet nici minte nici parere nici ratiune, nu poate fi exprimata, nici inteleasa…nici stiinta nici adevar nici imparatie nici unitate nici bunatate nici duh nici paternitate nici filiatie, ea scapa oricarui rationament de a o numi ori cunoaste. Nu e nici intuneric, nici ratacire…despre ea nu se poate afirma ori nega nimic in mod absolut dar este totodata Cauza unica si desavarsita a tuturor fiind transcendenta, fiind libera de toate si mai presus de toate." din lucrarea Teologia Mistica

RUGACIUNEA INIMII (sau a mintii)

Aceasta cuprinde o serie de tehnici structurate pe mai multe etape echivalente nivelului de practica. Rugaciunea inimii este nestemata invataturii si meditatiei crestine. Azi din pacate, isihasmul se mai practica in putine locuri pe glob. Rugaciunea inimii este mult superioara rugaciunii obisnuite caci ea sporeste necontenit puterea de concentrare si creste profunzimea perceptiei si aduce linistea sufletului, o stare permanenta de beatitudine pentru cel care se roaga.
Rugaciune inimii:

"Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma."

Treptele rugaciunii inimii

Acestea difera. Dupa unii parinti sunt 8, dupa altii doar 3 sau 5, dar o varianta generala dupa Filocalia ar fi aceasta:
1) Rugaciunea mintii: - primul stadium al rostirii in care mintea repeat neincetat: "Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma." Aici intreaga atentie este focalizata pe aceasta rostire, astfel gandurile razlete inceteaza sa mai sustraga fiinta. Mintea atunci este automat orientata in interior
2) Rugaciune mintii in inima: - "Aici mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata esenta lucrarii" (Parintele Cleopa in "Ne vorbeste Parintele Cleopa" vol. 12.) Aici atentia este directionata in inima, lucru ce in unele cazuri se intampla spontan sau se intampla firesc, de la sine. "Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase, asa zicand de la sine de pe buze in inima". (Pelerinul Rus) Devenim constienti de natura noastra, de gandurile, de emotile noastre pe care acum le percepem, le analizam - introspectie. Apare o stare de calm profund, siguranta incepand sa creasca focalizarea si forta interioara.
3) Rugaciunea neincetata sau cea care se misca de la sine: - "Inima cu fiecare zvacnitura repeta singura cuvintele rugaciunii…inceta-i sa mai pronunt rugaciunea si nu mai faceam altceva decat sa ascult cu bagare de seama ce spunea inima. Ochii (viziunea interioara) mi se scufunda inlauntrul ei si aparu un sentiment intens de fericire. (pentru o mai buna intelegere am redat relatarea experientei Pelerinului Rus). In acest stadiu apare asanumita dulceata duhovniceasca, o forma permanenta de beatitudine. Rugaciunea devine aici neincetata in sensul ca acea stare beatifica din inima devine continua "ca o curgere" chiar si in timpul desfasurarii actiunii zilnice, chiar si cand vorbim sau dormim "Eu dorm, dar inima-mi vegheaza" (Cantarea Cantarilor cap 5.2).
4) Rugaciunea curata: - Aici "rugaciunea da nastere unei contemplatii…cel care traieste o astfel de contemplatie cunoaste o stare de extaz si devine asemenea unui trup parasit de suflet" (Sf. Isaac Sirul). In acest extaz, in care mintea nu mai poate misca ramane doar constiinta care contempla. Aici apare din inima "o lumina ce straluceste ca soarele ce izvoraste din adancul inimii" (evident este o perceptie a viziunii interioare).
5) Rugaciunea, vederea duhovniceasca (dupa Sf. Isaac Sirul) sau rugaciunea fara de rugaciune: - "De indată ce mintea a trecut dincolo de rugaciunea curata nu mai exista nici simtiri, nici lacrimi, nici stapanire, nici libertate, nici smerenie, nici…nici…nici lumea asta sau cealalta. Asadar nu exista rugaciune dincolo de rugaciunea curata…Trecand dincolo de marginile ei intram in starea de extaz si nu mai suntem in rugaciune. Aceasta este viziunea" (Sf. Isaac Sirul)

sursa: http://www.elixir.ro

SUS