Legende

Povestea ceaiului a inceput in China, conform unei legende care dateza de mai bine de 5000 de ani. Cea mai veche legenda e legată de împăratul chinez Shen Nung ( 2737-2697 î.C. ) "Împaratul Shen Nung, ca o precauţie igienica, bea numai apa fiarta firebinte. Bucătarii trebuiau să fiarbă permanent apa, 24 ore din 24. Legenda spune că, într-o buna zi, împaratul intră în bucătărie să bea apa şi în acel moment un vânt puternic aduse în încapere frunze si crenguţe din grădina. Nu se stie daca erau frunzele şi crengile de pe lemnele de foc stivuite sub geamurile bucătăriei, sau erau frunze şi crenguţe din tufişurile de ceai sălbatic ce creşteau în zonă. Oricum acestea căzura în vasul cu apa clocotită. În faţa bucătarilor stupefiaţi, împaratul se apropie de vasul în care apa începu sa-si schimbe culoarea şi în acelaşi timp emana o aroma necunoscută. Împaratul a pus bucătarii să guste, şi vazând că aceştia au supravieţuit, a gustat el însuşi licoarea." Şi astfel - spune legenda - era ceaiului începu. Era anul 2700 î.C., aceasta fiind data în care s-a preparat primul ceai.
O altă legendă spune că Bodhiharma, unul dintre călugării care au întemeiat cultul zen, medita de cinci ani ca să atingă "trezirea interioară" când, slăbind vigilenţa, a adormit. Pentru a se pedepsi şi pentru a rămâne mereu cu ochii deschişi îşi tăie ploapele. În locul unde acestea căzura ieşi în scurt timp o tulpina care se transformă în planta ceaiului.

O altă legendă spune că în dinastia Song (960-1279), în satul Longjing trăia o bătrână singură. Unica sursă de venit pentru ea era cultivarea celor 18 arbuşti de ceai. Într-un an, ceaiul a ieşit de calitate slabă şi nu s-a vândut. Bătrâna nu mai ştia cum să se descurce. Într-o zi, a intrat un moş în curtea casei sale. S-a uitat cu atenţie la piua de piatră dintr-un colţ. A întrebat-o pe baba dacă vinde piua pe 5 arginţi. Era o sumă mare. Baba a acceptat cererea. Moşul i-a spus că va veni puţin mai târziu cu câţiva inşi să ia piua aceea, care era destul de grea. Bucuroasă că a obţinut un preţ bun pe piuă, baba a curăţat-o frumos de praf şi de frunzele putrezite de pe ea. Unde să pună frunzele putrezite? Le-a îngropat lângă arbuştii de ceai. La întoarcere, moşul a întrebat-o pe bătrână unde a pus gunoiul din piuă şi baba i-a răspuns cinstit. Supărat, moşul, i-a spus că-i nedumerit. După câteva zile, minune! Din arbuştii de ceai răsăriseră muguri verzi, de o prospeţime rară.
Ceaiul in Europa

Europa afla despre ceai

In timp ce in Japonia si China culturile de ceai erau la un nivel inalt de dezvoltare, informatiile depre noua bautura misterioasa au inceput sa patrunda si in Europa. Conducatorii de caravane mentionau cate ceva despre ceai, insa nu se stia mai nimic despre modul de consum si despre infatisarea acestuia. Primul european care a avut un contact cu ceaiul si a scris despre acesta era Parintele portughez Jasper de Cruz in 1560. Portugalia, cu flota sa avansata din punct de vedere tehnologic, a castigat primul drept de comert cu China. Parintele de Cruz testase ceaiul in prima misiune comerciala in China.

Portughezii au dezvoltat o ruta comerciala prin care trimiteau ceaiul la Lisabona si apoi vasele olandeze le transportau in Franta, Olanda si in tarile Baltice.

Ceaiul patrunde in Europa

Datorita succesului flotei olandeze in Pacific, ceaiul a devenit o moda in capitala olandeza, Haga. Acest lucru se datora in special costului ridicat al ceaiului care a intrat in apanajul celor bogati. Treptat, cantitatea de ceai importat a crescut si preturile au inceput sa scada. Disponibil initial in farmacii impreuna cu condimentele rare precum ghimbirul si zaharul, in 1675 se putea deja gasi in magazinele alimentare din Olanda.

Cum consumul de ceai a crescut rapid in societatea olandeza, doctorii si autoritatile universitare au inceput sa dezbata despre efectele pozitive si negative ale ceaiului. Cunoscuti ca „ereticii ceaiului”, publicul a ignorat in mare dezbaterea acestora si a continuat sa savureze noua bautura cu toate ca contrversa a durat din 1635 pana in 1657. De-a lungul acestei perioade, Franta si Olanda au indreptat Europa spre consumul de ceai.

Cum fascinatia pentru lucrurile orientale a pus stapanire pe Europa, ceaiul a devenit parte din stilul de viata. Criticul social Marie de Rabutin-Chantal. Marchiza de Seven face prima mentiune in 1680 despre adaugarea laptelui la ceai. In aceeasi perioada, hanurile olandeze incep sa serveasca ceai. Proprietarii de taverne vor oferi clientilor un set complet de preparare a ceaiului cu o unitate de incalzire. Ceaiul a ramas popular in Franta doar pentru aproximativ 50 de ani, fiind inlocuit de preferintele mai puternice pentru vin, ciocolata si cafele exotice.